Era odată o fată orfană. Şi trăind singură şi-a construit singură o casă din beţe. Cînd a terminat să construiască, s-a gîndit să fie ca slugă la boier. Pentru drum şi-a luat un boţ de mamaligă şi a pornit. În calea sa a întîlnit un bătrînel. Fata, fiind bună la suflet, i-a dat toată mîncarea pe care o avea. Ea nu ştia că el este Dumnezeu. Cînd s-a apropiat de casa boierului, a văzut-o un drac. Acela îi spuse căpeteniei sale Dracula gîndurile fetei. Căpetenia îi spuse:

- Să o orbeşti! – îi zise Dracula, amintindu-şi că avu un vis în care fata ceea devenea fericită.

- Fac cum vreţi, căpetenia mea!

Şi se duse. A ajuns mai repede decît fata şi i-a spus boierului să nu o primească. Acela a căzut de acord. Dar a uitat să-i spună ceva, să orbească pe fată! A parcurs jumătate de distanţă pînă la căpetenia dracilor, Dracula, pe cînd fata deja s-a întors acasă. S-a întors repede şi ce-i văzuseră ochii? Boierul afară, plîngînd după fata! Ruşinîndu-se, se duse la casa fetei şi o orbi în timp ce ea dormea Apoi, întorcîndu-se la Dracula, s-a întîlnit cu Dumnezeu. Acesta l-a întrebat:

- Unde te duci în toiul nopţii?

- Doar mă plimb.

- N-ai văzut o fată orfană?

El, fiind prostuţ, i-a spus tot ce s-a întîmplat. Dar Dumnezeu, auzind unde locuieşte fata, s-a dus întocmai unde era ea. Cînd ajunse acolo îi spuse:

- Dacă o să-ţi pui capul în apă vie îţi vor creşte ochi înapoi.

- Da, dar unde să găsesc o apă ca asta?

- Apa vie o s-o găseşti dacă te duci la răsărit. Pasărea asta o să te ajute să zbori, iar batista asta, dacă o arunci jos, poţi să dispari şi să apari, piatra asta te ajută să stai pe loc, dacă cineva te trage.

- Mulţumesc frumos.

Fata se urcă pe pasăre, luă batista şi piatra şi zbură. Au ajuns într-un loc unde nu se putea zbura. Pasărea căzu. Fata aruncă batista, luă pasărea şi piatra. Se aşeză pe batista fermecată şi apăru într-un loc ciudat, ca o mlaştină. Cum să găseşti ceva, dacă nu vezi?..

După o oră auzind murmurul apei, îşi puse capul în ea. Dar nu putu să facă încă nici o mişcare, că un urs o prinse de păr. Avînd mîinile slobozite, a luat Piatra din buzunar şi i-a arătat-o ursului. Cu o strălucire mare, ursul a dispărut. Fata, liniştită, şi-a pus capul în apă. O putere magică strînse capul şi simţi lacrimi în ochi. Îşi scoase capul, şi în oglinda apei a văzut că avea păr de aur, era frumuseţea lumii şi avea din nou ochii nevătămaţi. A luat pasărea, piatra şi a sărit pe batista. S-a întors înapoi şi lucrurile sale, adică ale lui Dumnezeu, i le-a întors.

Autor: Alexandra Sîrbu