Am în mînă un ac. Cînd coşi cu el, acela se supără aşa de tare că te-mpunge de-ţi curge sîngele cel roşu, picătură cu picătură, pînă cînd se for-

mează o baltă.

       Da, am uitat să vă spun că acul are numai o ureche foarte mică, de aceea el aude cam rău, ca în gluma ceea:

--- Bătrînică, eşti cam surdă ?!

--- …N-are baba, n-are urdă.  

        Adică, acul este supărăcios ca copilul, ţepos ca albina şi surd ca bătrînica ceea.

A fost odată un om. Era foarte rău, nervos şi răzbunător.

Cînd trecea pe lîngă cineva, acela tremura de frică, iar cînd punea mîna pe obiectul altuia, proprietarul fugea.

Odată, cînd cu obişnuinţă puse mîna pe penarul unui elev care nu ştia despre obijduitor, copilul a înhăţat pixul din mantaua răului, care a plecat furios.

În noaptea ceea omul n-a dormit liniştit: se tot gîndea cum să se răzbune pe copil. Dimineaţa deja ştia ce să facă: să fure o picătură de “Apă-foc” de la un chimist şi s-o arunce în cer. Atunci se va auzi o bubuitură şi pe jos trebuia să cadă ceva de foc de pe cer foarte rapit.

Şi de atunci de fiecare dată cînd un om se supără de pe cer cade o “panglică de foc”. Fenomenul s-a numit fulger.

    Eu cînd voi creşte mare vreau să devin actriţă. Mi-a venit ideea în momentul în care am privit filmul “Harry Potter”.

    Dacă eşti actor trebuie să joci un rol într-un spectacol. Îi putem vedea la teatru sau în filme. El posedă următoarele calităţi: dibăcie, competenţă, responsabilitate şi calmitate. Poate fi asemănat cu un dansator deoarece ciînd priveşti un film îţî ridici dispoziţia şi cînd te uiţi la un dansator este tot acelaşi efect.

    Eu mi-am ales această profesie deoarece îmi plac filmele. Pentru ca să devin actriţă voi merge la cercul dramatic şi voi învăţa gesturile şi mimica.

        Într-o zi de vară, mă plimbam cu Xenia şi cu Radu, verişorul meu.

         Am început să ne suim în pod, pe acoperiş. Radu- primul, Xenia- a doua iar eu- a treia. Dar bunica m-a chemat. I-am dat Xeniei să-mi ţină puţin cartea. Cînd m-am întors, am văzut următoarea imagine: Xenia- speriată, iar cartea- pe jos, ruptă la copertă. Apoi m-am certat cu Xenia, de ce nu o ţinea în mînă, şi vreo două săptămîni eram supărate una pe alta. După aceea s-au desfăşurat acţiunile astfel:. I-am zis:

-- Cum ai scăpat-o?

--Nu ştiu. Dar vreau să ne împăcăm.

-- Hai.

          Şi nu ne-am mai certat în vacanţa ceea.

A sosit primăvara cea blîndă şi frumoasă.

Mii de fluturi multicolori îi erau părul, faţa- din petale de flori, ochii- două mure, nasul- o albinuţă, gura- roşiii trandafiri cu petalele-n sus iar rochia de frunze înfrumuseţate cu căpşuni. Acum ea ajută Natura, mama sa, să-şi dezbrace rochia de nuntă şi s-o îmbrace pe cea verde catifelată. După ea au sosit păsările, care cîntau trilurile învierii. Încetul cu încetul totul reînvie. Îşi scoate căpşorul cîte un toporaş. Se apropie Paştele. Soarele şi-a scos cu greu dinţii.

Acest anotimp  mi-a trezit emoţii de bucurie deoarece iarna geroasă a trecut.

Era odată o fată orfană. Şi trăind singură şi-a construit singură o casă din beţe. Cînd a terminat să construiască, s-a gîndit să fie ca slugă la boier. Pentru drum şi-a luat un boţ de mamaligă şi a pornit. În calea sa a întîlnit un bătrînel. Fata, fiind bună la suflet, i-a dat toată mîncarea pe care o avea. Ea nu ştia că el este Dumnezeu. Cînd s-a apropiat de casa boierului, a văzut-o un drac. Acela îi spuse căpeteniei sale Dracula gîndurile fetei. Căpetenia îi spuse:

- Să o orbeşti! – îi zise Dracula, amintindu-şi că avu un vis în care fata ceea devenea fericită.

- Fac cum vreţi, căpetenia mea!

Şi se duse. A ajuns mai repede decît fata şi i-a spus boierului să nu o primească. Acela a căzut de acord. Dar a uitat să-i spună ceva, să orbească pe fată! A parcurs jumătate de distanţă pînă la căpetenia dracilor, Dracula, pe cînd fata deja s-a întors acasă. S-a întors repede şi ce-i văzuseră ochii? Boierul afară, plîngînd după fata! Ruşinîndu-se, se duse la casa fetei şi o orbi în timp ce ea dormea Apoi, întorcîndu-se la Dracula, s-a întîlnit cu Dumnezeu. Acesta l-a întrebat:

- Unde te duci în toiul nopţii?

- Doar mă plimb.

- N-ai văzut o fată orfană?

El, fiind prostuţ, i-a spus tot ce s-a întîmplat. Dar Dumnezeu, auzind unde locuieşte fata, s-a dus întocmai unde era ea. Cînd ajunse acolo îi spuse:

- Dacă o să-ţi pui capul în apă vie îţi vor creşte ochi înapoi.

- Da, dar unde să găsesc o apă ca asta?

- Apa vie o s-o găseşti dacă te duci la răsărit. Pasărea asta o să te ajute să zbori, iar batista asta, dacă o arunci jos, poţi să dispari şi să apari, piatra asta te ajută să stai pe loc, dacă cineva te trage.

- Mulţumesc frumos.

Fata se urcă pe pasăre, luă batista şi piatra şi zbură. Au ajuns într-un loc unde nu se putea zbura. Pasărea căzu. Fata aruncă batista, luă pasărea şi piatra. Se aşeză pe batista fermecată şi apăru într-un loc ciudat, ca o mlaştină. Cum să găseşti ceva, dacă nu vezi?..

După o oră auzind murmurul apei, îşi puse capul în ea. Dar nu putu să facă încă nici o mişcare, că un urs o prinse de păr. Avînd mîinile slobozite, a luat Piatra din buzunar şi i-a arătat-o ursului. Cu o strălucire mare, ursul a dispărut. Fata, liniştită, şi-a pus capul în apă. O putere magică strînse capul şi simţi lacrimi în ochi. Îşi scoase capul, şi în oglinda apei a văzut că avea păr de aur, era frumuseţea lumii şi avea din nou ochii nevătămaţi. A luat pasărea, piatra şi a sărit pe batista. S-a întors înapoi şi lucrurile sale, adică ale lui Dumnezeu, i le-a întors.

Autor: Alexandra Sîrbu

  Era odată un moşneag. Singura mîngîiere al inimii lui era fata cea mândră şi frumoasă ca soarele. O chema Nicoleta. Odată, moşneagul o chemă pe Nicoleta

- Eu sunt în pragul morţii şi te rog să te duci în lume şi să-ţi găseşti ceva de lucru.

- Bine, tată, bine,- a spus Nicoleta şi s-a pornit în drum.

A mers ea cît a mers şi a ajuns la un palat. Ea s-a rugat la împăratul acelei ţări să o ia ca bucătăreasă. Împăratul s-a învoit. Dar împăratul avea un motan pe care îl ascundea într-o cămară.
Într-o zi, bucătăreasa nouă s-a dus în cămara secretă. Dar acolo dormea împăratul. Ea a înţeles că el mînca ceva care îl făcea să doarmă buştean.
Apoi, fata cea isteaţă a intrat în bucătărie. A văzut o cutie pe care scria NU MÂNCAŢI, E PERICULOS! Fecioara deodată a priceput ce trebuie să facă. A luat cutia cu pricina şi ceea ce era în ea a pus-o la floarea împărătească. Iar floarea a crescut aşa mare că a ajuns pînă la pod. Fata şmecheră a luat-o şi a pus-o pe geam unde dormea. A doua zi bucătăreasa nouă s-a trezit la ora unu ziua dar a aşteptat ca împăratul să vadă ce a făcut ea cu ghiveciul.
Aşa şi s-a întâmplat. Împăratul, încă somnoros, a pornit spre bucătărie. Văzând ca noua bucătăreasă, Nicoleta, nu e acolo, s-a dus să o scoale. Pe drum a vrut să se uite la floarea lui, dar ea nu-i şi nu-i. Împăratul, supărat foc, a continuat drumul spre dormitor. Aşa, văzând-o trândăvind în pat, a pus-o şi să măture tot palatul dar şi să şteargă podeaua în cămara lui.

Totodată i-a spus motanului să iasă din palat deoarece bucătăreasa poate să-l vadă. Dar acesta s-a prefăcut că pleacă, pînă când împăratul s-a dus, şi apoi s-a întors foarte repede.

Între timp fata deja More...

Trăiau demult, tare demult nişte oameni foarte săraci. N-aveau bani nici ca să-şi cumpere pîine. Lîngă coliba lor era un rîu.

Într-o zi un zmeu a furat rîul. Oamenii au vrut să se răzbune, dar nu aveau cum.

Peste cîteva secole s-a născut Voinicul cel Mare. Cînd a crescut s-a hotărît să întoarcă rîul. Şi-a făcut o suliţă şi l-a chemat pe zmeu la o luptă cinstită. Voinicul cel Mare a biruit. Iar rîul s-a întors în delta sa.

A apărut Soarele. Pe cer au apărut nişte dungi multicolore. Oamenii au numit aceste dungi Curcubeu.

  Şcoala mea se numeşte “Pas cu Pas”. La şcoală a avut loc un concurs pentru a compune o legendă despre curcubeu. Eu am cîştigat acest concurs cu legenda de mai sus şi am cîştigat această jucărie: